duminică, 31 octombrie 2010

DAHILA PITICA (DALIA)

Native din Mexic si America Centrala, daliile ne asigura culoare in gradina, pe perioada verii, mai mult decat aproape orice alt bulb. Ele produc o abundenta de minunate flori, pana la venirea inghetului. Sunt perfecte si pentru aranjamente florale. Aceste plante nu ne cer in schimb prea multe. Aproape ca nu au nevoie de ingrijire. Sunt rezistente la boli si vin intr-o diversitate coloristica de neimaginat. De asemenea, formele lor sunt diverse, mergand de la cele rotunde, numite "pompon", pana la cele cu petale ascutite, numite "cactus". Exista dalii gigantice si dalii pitice. O pozitie insorita, un sol bun si umed este tot ce au nevoie pe perioada verii. Pentru a grabi inflorirea, radacinile de dahlia se pot porni in crestere, prin plantare in interior, primavara devreme. Cand pericolul inghetului a trecut, se vor replanta in gradina. Toamna, dupa primele brume, radacinile tuberizate se vor dezgropa si se vor pastra in locuri ferite de inghet, pana primavara viitoare.
--------------------------
Poate fi folosit in parcuri si gradini, in rabate, plantat singur sau in zate, fusiforme, carnoase si fasciculate.
Tijele, inalte de la 40 la 175 cm, mai curand erbacee decat lemnificate, goale inauntru ( fistuloase) ramificate, sunt glabre sau pubescente. Ele poarta pe toata lungimea lor frunze opuse, neregulat penatisectate sau bipenatisectate, cu segmentele ovale, ascutite, seratdentate sau incise. florile sunt mari, dispuse in frumoase si mari capitule la varful pedunculelor axilare la inceput aplecate. Cele marginale lingulate, femele adeseori nu fructifica. Fructele sunt achene.
La specia tipica, florile centrale sunt de culoare galbena, mici si tubuloase, cele marginale lingulate abia vizibile si viu colorate in rosu stacojiu. Aceasta planta este originara din Mexic. Are numeroase varietati de diferite forme si culori,
cu capitulele voluminoase, avand toate florile lingulate sau toate tubuloase, cu tuburile lungi, divers colorate, neori unicolore, alteori panasate. Florile pot avea toate nuantele alb, galben, rosu si violet, aparand mai ales, in perioada august octombrie.
Inmultirea se poate face prin urmatoarele procedee:
-Se seamana in martie la caldura ( in rasdnite sau sere) incoltind in 15 zile. In momentul cand plantele au 3 sau 4 frunze,
in aprilie la plantam in ghivece mici, le asezam pe brazde pentru ca in mai sa le plantam cu balul de pamant respectiv.
Ele pot inflori chiar in iulie. Daliile simple, cu port pitic, cultivate ca anuale, se inmultesc prin seminte.
-Inmultirea prin butasi se practica, de obicei, dupa 20 martie, in sere sau rasadnite, de preferinta pe brazde, parapete
sau in ghivece umplute cu nisip.
Tinerii lastari de 5 la 10 cm ii vom detasa cu un briceag bine ascutit, taind in asa fel incat sa pastram sa pastram un fragment de tubercul de la 2 la 3 mm, care va servi la procurarea de la inceput a rezervei nutritive, in vederea alimentarii tinerei plante. Pentru a avea lastari dupa 1 martie vom aseza plantele de anul trecut, dupa ce le-am curatat de pamant
sau nisip, intr-un amestec incalzit de nisip si turba, lasandu-i coletul descoperit. Apoi se uda usor.
Intre 15 si 21 de zile ochii latenti se dezvolta intr-un numar destul de mare dand acei lastari pe care ii vom folosi ca butasi.
Butasii vor fi feriti de actiunea directa a razelor solare. Dupa 3 saptamani se repica in ghivece de 8 cm diametru, pe pat incalzit. Dupa inradacinare se pot aerisi putin cate putin pentru fortificarea tesuturilor. Incepand din mai vom planta
la loc definitiv, unde prin luna iulie plantele vor inflori.
-Inmultirea prin diviziunea radacinilor. Acest sistem de inmultire este cel mai simplu. Se procedeaza in felul urmator: tufele prin aprilie se repun in vegetatie in sol sau, mai bine ingropate in rame la rece. Cand mugurii de la colet aau inceput se vegeteze se impart in mai multe segmente avand grija ca fiecare sa contina un frgment din vechea tulpina
la baza caruia se gaseste coletul cu cativa muguri si cu 1-2 radacini tuberizate, usor prinse de colet. Dezvoltarea radacinilor tuberizate are loc numai toamna, deci in conditiile de zi scurta (mai putin de 12 ore ). De aici concluzia ca
materialul destinat inmultirii trebuie sa stea cat mai mult toamna in pamant , pana la venirea brumelor.
-Inmultirea prin altoire. Se aplica mai rar si atunci cand este vorba de soiuri foarte valoroase, cand butasii se inradacineaza slab, de asemenea, in scpo stiintific, pentru studiul diferitelor boli. Portaltoiul este radacina tuberizata sau chiar tulpina, iar altoiul lastarii recoltati de la plantele puse la fortat. Altoiul poate avea 1 cm desupra nodului si cca 3 cm sub nod. Altoirea se poate face in triangulatie sau despicatura. Dupa ceasta operatie, se planteza in ghivece sau in substratul de pe parapet, unde urmeaza calusarea si emiterea radacinilor.
Fata de sol, 'Dahlia' este putin pretentioasa, totusi prefera pe cele argolo-nisipoase, cu o umiditate suficienta si cu
pH=7, cu expozitie sudica, adapostite de vanturi. Se recomanda un sol bine lucrat, bine drenat si ingrasat cu mranita bine putrzita.
Pamantul fiind bine pregatit, se planteaza in aer liber, in luna mai, fie in platbande de la 0,5-1,5 m distanta, fie izolate, fie in grupe de preferinta intr-un teren argilo-calcaros si totdeauna in plin soare.
Am aratat, mai inainte, ca se va castiga timp daca, inainte de plantare, se pun in vegetatie pe brazde calde intr-un teren usor. Inflorirea va avea loc din iunie pana in octombrie. Pe tinerele planate rezultate din inmultirea prin butasi le ciupim pentru a forma tufe frumoase. Inainte de plantare, la plantele cu talie mare, se infige in pamant un tutore de 1,60 m inaltime, de care se va lega planta cu rafie. La inceput se uda moderat, iar mai tarziu, cand plantele sunt in plina dezvoltare mai abundent.
Incepand din luna iunie, solul se mulceste cu paie, iar pentru a avea tufe mai putin masive si flori foarte frumoase, se recomanda bobocitul, in cursul vegetatiei pastrandu-se o singura floare la varful fiecarei tije.
Prin ciupiri se favorizeaza dezvoltarea ramificatiilor. Odata cu apropierea frigului, in moiembrie, se taie toate tijele la 20-30 cm desupra solului, dupa care plantelese scot cu casmaua (se pastreaza etichetele). Se lasa o zi afara la soare, apoi se duc in depozite, unde se stratifica in nisip sau turba in aceleasi conditii ca si Canna.
Se foloseste in parcuri si gradini si ca floare taiata.
 GHERGINELE MELE PITICE CU RADACINA -  NU AU BULBI - :












sâmbătă, 30 octombrie 2010

TRANDAFIRII

Trandafirul, cunoscut din cele mai vechi timpuri, este astazi aproape nelipsit din gradinile noastre. Se cunosc peste 200 de specii si un numar impresionant de soiuri de trandafiri, in jur de 20.000. Cea mai raspandita specie salbatica de trandafir este macesul (Rosa canina), care creste spontan si in tara noastra. Soiurile de trandafiri nobili, asa cum se mai numesc trandafirii altoiti, se deosebesc intre ele prin diferite caracteristici.
Din punct de vedere al modului de crestere, sunt:
- trandafiri mici, cu coroana ca o tufa, la nivelul solului, dar care nu trebuie confundati cu hibrizii de trandafiri pitici;
- trandafiri cu trunchi si coroana: au un trunchi inalt de 1,20-1,50 m, care se continua cu o coroana formata din 4-6 ramuri.
- trandafiri urcatori (cataratori, ghimpanti), cu ramuri lungi de 2-4 m;
- trandafirii pletosi (cu coroana plangatoare).
Din punct de vedere al modului de inflorire, trandafirii altoiti pot avea o singura inflorire pe an si  pot fi remontati (infloresc din primavara pana toamna). Exista si trandafiri cultivati special pentru ca au petale parfumate, din care se prepara dulceata sau sirop. Acesti trandafiri fac parte din speciile Rosa demascena si Rosa centifolia.
Pentru ca trandafirii sa infloreasca frumos si din abundenta, acestia trebuie plantati in locuri insorite si adapostite de vanturi puternice. Gradinarii care indragesc aceasta planta isi pot amenaja un rosarium, care sa cuptinda mai multe soiuri, diferite prin forma si culoarea florilor. Materialul saditor se poate procura de la diferite magazine si pepiniere.
Inmultirea trandafirilor
Inmultirea soiurilor de trandafiri altoiti, nobili, se face prin butasi si prin altoire.
Inmultirea trandafirilor prin butasi
Inmultirea prin butasi este destul de usoara, insa nu se poate aplica la toate soiurile, deoarece numai lastarii si ramurile trandafirilor cu lemn moale au insusirea de a se inradacina atunci cand sunt puse in nisip sau pamant. Se pot inmulti prin butasi mai ales trandafirii poliantha, care au flori mici si numeroase, asezate in buchet, precum si unii trandafiri urcatori.
Butasii se fac vara, operatie care se numeste butasire in verde, sau toamna tarziu - butasire in uscat.
In timpul verii, butasii verzi se confectioneaza din lastarii care au inflorit. Acestia trebuie sa fie lungi de 10-45 cm; la varf se lasa numai 2 frunze, care se taie sau se ciupesc la jumatate. Lastarii se taie la baza imediat sub un ochi, iar la varf, cu 1-2 cm deasupra ultimului ochi. Pentru taieri se foloseste un briceag bine ascutit.
Pentru inradacinare, butasul se poate infige in ghivece sau ladite cu nisip, pana la circa 3-4 cm adancime. Pentru a asigura umiditatea necesara, nisipul din ghiveci se mentine in permanenta reavam, iar butasul se acopera cu un borcan de sticla. In primele zile, butasii se pulverizeaza zilnic cu apa. Plantarea se poate face in aceleasi conditii chiar si direct in gradina.
La butasirea trandafirului in uscat, butasii sunt portiuni de ramuri anuale, lungi de 15-25 cm, care se confectioneaza toamna, dupa caderea frunzelor. Acestia se pastreaza peste iarna in nisip, in pivnita,, si se planteaza primavara, intr-un strat de flori din gradina sau in ghivece cu pamant nisipos.
In toamna viitoare, dupa inradacinare, butasii se pot planta la locul definitiv.
Inmultirea trandafirilor prin altoire
Toate soiurile de trandafiri se pot inmulti prin altoire, pe puieti de maces.
Puietii de maces se obtin astfel: vara - in luna august, mai exact - cand fructele de maces au culoarea verde-galbuie, se recolteaza, se zdrobesc si apoi se insamanteaza imediat (cu pulpa zdrobita), in santulete adanci de 3-4 cm si distantate la 20-30 cm. Deci, nu trebuie facuta greseala de a se recolta fructele mai tarziu, cand au culoarea rosie, deoarece in acest caz, semintele vor rasari mai greu (peste 2 ani). Toamna, peste stratul semanat se aseaza mranita sau frunze uscate. In timpul anului viitor se plivesc de buruieni si se uda la nevoie. Toamna, dupa caderea frunzelor, puietii portaltoi de maces se scot si se planteaza (cu un plantator) intr-o parcela de teren anume pregatita, la distante mai mari - 60 cm intre randuri si 20 cm pe rand -, in vederea altoirii. Se vor folosi in acest scop numai puieti care au o grosime la colet de 4-5 mm. Restul puietilor se vor replanta pentru fortificare. Inainte de plantare, puietii se fasoneaza, li se scurteaza radacinile - radacina principala la 20 cm, iar cele secundare la circa 1 cm - si tulpina - se lasa o singura tulpina, care se scurteaza la 18-20 cm.
Altoirea acestor puieti se face in ochi crescand (mai - iulie) sau in chi dormind (august - septembrie).
Pentru gradinarii care doresc sa altoiasca singuri trandafirii, iata cateva detalii in legatura cu modul in care trebuie efectuata aceasta operatie.
Cea mai des folosita este altoirea in ochi dormind. Cand se urmareste obtinerea trandafirilor sub forma de tufa, altoirea se face imediat sub colet (pe radacina), pentru a feri lastarul altoi de uscaciune si ger, precum si pentru a impiedica aparitia de lastari salbatici din portaltoi. Coletul este portiunea care face trecerea intre radacina si tulpina.
Pasii altoirii:
1. Pentru altoire, se dezveleste puietul portaltoi de maces la colet si se sterge baza lui cu o carpa. Urmeaza taietura in forma de "T" sub zona coletului (o taietura transversala de circa 1 cm si o alta taietura longitudinala de circa 2,5 cm). Imediat, cu spatula briceagului se dezlipesc putin marginile taieturii longitudinale, unde se va introduce ochiul.
2. Urmeaza scosul ochiului de pe lastarul altoi. Lastarul altoi se taie de la trandafirul pe care dorim sa il inmultim si trebuie sa fie gros de 5-8 mm, cu cateva frunze, iar floarea din varf sa fi fost trecuta. Ochii de la subsuoara frunzelor trebuie sa fie bine dezvoltati, insa nu porniti in crestere. Imediat dupa recoltarea lastarului, se indeparteaza spinii si frunzele (trebuie sa ramana din frunze numai o portiune de codita lunga de 1-1,5 cm). In cazul in care altoirea nu se face imediat, lastarii altoi se pastreaza la rece, infasurati in carpe umezite sau in muschi.
Ochiul altoi se scoate de pe lastar impreuna cu o portiune de coaja si cu foarte putin lemn, procedandu-se astfel:
- lastarul altoi se tine in mana stanga, cu degetul aratator sub lastar, in dreptul ochiului care trebuie scos;
- taietura se incepe cu baza lamei briceagului la circa 1,5 cm deasupra ochiului si se continua pana la 1,5 cm sub ochi. Ea se executa printr-o miscare de alunecare a taisului lamei, care inainteaza concomitent in jos si in sus si de la stanga la dreapta.
- ochiul este scos impreuna cu coaja si o pojghita de lemn foarte subtire (ca o foita de tigara); daca pojghita de lemn este prea groasa, altoiul nu se prinde.
- ochiul detasat se prinde cu mana de petiol si se introduce sub coaja, impingandu-l cu spatula. Daca el este mai lung decat taietura in forma de T de pe portaltoi si nu intra in intregime sub coaja, partea care ramane in afara se taie pe linia orizontala a T-ului. Dupa introducerea ochiului se apasa cu degetele aratatoare pe marginile taieturii verticale, incepand se jos in sus, spre a inlatura golurile de aer dintre scut si portaltoi.
- la urma se executa legatura cu rafie, tei topit, bumbac sau fasii de material plastic. Legatul se face astfel: firul de rafie se aseaza peste taietura transversala in asa fel ca intr-o parte sa ramana un capat mai scurt, de circa 10-15 cm. Apoi cu capatul lung din mana dreapta se incepe infasurarea de sus in jos, capatul scurt lasandu-se pe sub legatura. Cand se ajunge in dreptul ochiului, acesta se ocoleste putin, apoi se continua infasurarea pana se acopera toata taietura verticala. La sfarsit, capatul rafiei se trece de doua, trei ori pe sub ultimul inel al spiralei, strangandu-se bine, sau se face nod.
Locul altoit nu se unge cu mastic (ceara de altoit). La punctul de altoire se face un mic musuroi de 5-8 cm, din pamant marunt si reavan. Verificarea prinderii la altoire se face dupa circa 10 zile, cand se desface musuroiul si se atinge petiolul (codita) cu degetul. Daca petiolul cade, inseamna ca ochiul altoi nu s-a prins.
Odata cu controlul prinderii se slabese si legatura. Musuroiul se la baza se va reface dupa caderea brumelor si a frunzelor. Acum se face mai mare (12-15 cm), pentru a proteja ochiul altoi de gerurile iernii. In primavara, imediat ce pericolul gerurilor a trecut, musuroiul se desface cu atentie pentru ca sa nu se vatame ochiul altoi. Daca demusuroirea intarzie, este posibil ca ochiul sa se asfixieze.
Pentru formarea trandafirilor cu trunchi inalt, altoirea se face la inaltimea de 1,20 - 1,50 m. In acest caz, puietul portaltoi trebuie sa aiba o tulpina de 1-2 ani, inalta de circa 1,50 - 1,70 m. Pentru aceasta  se pot folosi drajoni (puieti potniti din radacini) de la tufe de maces care cresc spontan la marginea padurilor.
Ingrijirea lastarilor porniti din altoi se face astfel: primavara, la puietii prinsi se face scurtarea tulpinii portaltoiului la circa 1 cm deasupra punctului de altoire.
Lastarul care se dezvolta din ochiul altoi se ciupeste la 4-5 frunze, pentru a se ramifica.
Plantarea trandafirilorTrandafirii se planteaza toamna (octombrie - noiembrie) sau primavara (martie - aprilie).
Inainte de plantare se face fasonarea radacinilor, scurtandu-se  cele lungi si groase la 15-20 cm, iar celelalte subtiri la cativa cm. Totodata se retin numai 2-4 ramuri care se scurteaza la 4-5 muguri.
Radacinile fasonate se introduc intr-o mocirla (o pasta formata din pamant, balegar si apa).
Groapa de plantare trebuie sa fie mare, de 40-50 cm latime si 40-50 cm adancime. In groapa se face un musuroi de pamant pe care se aseaza radacinile in asa fel incat planta sa fie introdusa pana la colet sau cu 2-3 cm mai adanc. Pamantul folosit pentru acoperirea radacinilor se amesteca cu putina mranita (circa 2 kg la groapa). La sfarsitul plantarii se uda si se ridica un musuroi la baza planei.
In cazul trandafirilor cu trunchi inalt este indicat ca plantarea sa se faca inclinat, pe directia randului (40-50 grade), pentru ca toamna, acestia sa se poata ingropa in pamant fara a se rupe la aplecare.
Distantele de plantare sunt de 50-70 cm  intre plante pentru trandafirii pitici si 2-3 m pentru trandafirii urcatori si cei cu trunchi inalt. Trandafirii cultivati pentru petale se planteaza la 1,75 m intre randuri si 1 m intre plante pe rand.
Ingrijirea trandafirilor
Dezmusuroirea trandafirilor

Prima lucrare, in primavara, este dezmusuroirea trandafirilor pitici. In cazul trandafirilor cu trunchi inalt, daca protejarea peste iarna nu s-a facut prin ingropare, se indeparteaza materialele de protectie (paie, hartie, etc.).
Taierea este una din cele mai importante lucrari ce se executa primavara devreme. Prin taiere se indeparteaza o parte din ramurile tufei si se scurteaza cele ramase. Orientativ, numarul de ramuri care trebuie sa ramana la o tufa de trandafiri este de 3 pana la 5, in functie de varsta plantei. La soiurile care cresc foarte viguros se pot lasa 6-7 ramuri. La trandafirii pitici, ramurile de un an retinute trebuie sa se afle cat mai aproape de baza tufei, pentru ca sa se ingroape mai usor la iarna.
Ramurile oprite se scurteaza, in functie de vigoarea soiului, astfel: la 2-4 ochi in cazul trandafirilor cu crestere pitica si cu ramuri slabe, la 5-6 ochi la cei cu crestere viguroasa si la 8-10 ochi la trandafirii si la ramurile cu crestere foarte viguroasa.
La trandafirii urcatori se lasa ramuri anuale lungi de 50-150 cm, in diferite puncte slabe ale lemnului vechi, astfel ca sa imbrace bine obiectul decorat (perete, pergola, etc.). Cu ocazia taierilor, se indeparteaza cu fierastraul lemnul vechi, batran, uscat.
Ingrasarea
La ingrasarea unei tufe de trandafiri se poate folosi balegar bine fermentat (2-3 kg) sau gunoi de pasari (100-200 g). Aceste ingrasaminte se aplica toamna (odata cu sapatul in jurul tufei), la 2-3 ani o data.
Se pot folosi si ingrasaminte chimice:
- toamna: superfosfat (25-30 g/m2) si sare potasica (10-15 g/m2);
- primavara: azotat de amoniu (15-20 g/m2).
In timpul vegetatiei se poate folosi ca ingrasamant suplimentat, gunoiul de pasari sub forma de solutie (500 g gunoi de pasari la 1 galeata de 10 l de apa). La o tufa se administreaza circa 5 l din aceasta solutie hranitoare. Exista si ingrasaminte mixte pentru trandafiri, care se pot cumpara din magazine. Nu uitati ca atunci cand aplicati astfel de substante trebuie sa respectati instructiunile de pe ambalaj.
Udarea trandafirilor
Se face atunci cand solul este uscat. Totusi, nu este necesar ca udatul sa se faca zilnic, ca la alte plante din gradina, deoarece trebuie retinut ca excesul de apa provoaca o crestere vegetativa abundenta, in dauna infloririi.
Lucrarea pamantului
In timpul verii, pamantul se praseste des pentru a fi mentinut reavan si lipsit de buruieni. Toamna sau primavara viitoare, pamantul din jurul tufelor se sapa mai adanc, pana la adancimea care sa evite vatamarea radacinilor.
Indepartarea lastarilor salbatici. Toti lastarii porniti din portaltoi trebuie indepartati imediat pentru a nu inabusi altoiul.
Inlaturarea florilor trecute. Pe masura ce florile se scutura, trebuie indepartate prin taiere. Altfel fructul ce se va forma va consuma inutil o parte din substantele nutritive ale plantei necesare pentru o noua inflorire.
Protejarea trandafirilor
Toamna, dupa caderea frunzelor, se face protejarea trandafirilor impotriva gerului din iarna. La trandafirii pitici, aceasta lucrare consta in efectuarea unui musuroi de 25-30 cm, la baza tufei. La trandafirii cu trunchi inalt, protejarea se poate face in 2 feluri: fie ca se apleaca tulpina la nivelul solului si apoi se musuroieste numai coroana, fie ca se inveleste coroana cu paie sau hartie de sac. In acest din urma caz, printre ramurile coroanei se pun manunchiuri de paie, cetina de brad, talas sau stiuleti de porumb, dupa care se leaga cu sfoara sau sarma, pentru a usura operatia de invelire.

TRANDAFIRII MEI: 


























GLOXINIA

Gloxinia (Sinningia speciosa) este o planta cu tulpina florala scurta, cu frunze paroase, ovale si dintate pe margini. Florile abundente sunt catifelate, evazate catre varf si franjurate delicat pe margini.Chiar daca nu se lauda cu miros ca orice floare, este suplinit de frumusetea petalelor si cresterea frumoasa.
Culorile acestora variaza de la alb la roz si pana la violet. Cele mai spectaculoase gloxinii sunt insa cele bicolore: exteriorul are o culoare mai stearsa, iar interiorul una mai intensa.
Inflorirea este pe toata durata anului impresionind prin abundenta si eleganta.

Florile mari, in forma de clopotel, troneaza deasupra frunzelor matasoase ale acestei plante cu bulbi, originara din Brazilia si inrudita cu violeta africana. Gloxinia speciosa si varietatile sale sunt excelente plante de apartament.
Lipsa de atentie si o ingrijire defectuoasa pot face ca unele plante, desi pot trai cativa ani buni, sa nu reziste decat cateva saptamani. Prea mult soare sau prea multa apa pe frunze pot face foarte mult rau acestei specii.
Gloxinia are nevoie de apa, dar nu va tolera niciodata apa pe frunze sau pe coroana florala. Ofera-i plantei umezeala de care are nevoie, asezand o farfurioara plina cu apa sub ghiveci.

Ghivecele in care vegeteaza foarte bine sunt mici si cu sol bine drenat. Dupa inflorire, atunci cand frunzele incep sa moara, se reduce udarea in asa fel incat bulbii care se afla in pamant sa stea 2-4 luni in uscaciune totala.
Atunci cand planta da semne de vegetatie, va fi plantata in sol nou, va fi reluata udarea normala (de 1-2 ori pe saptamana) si fertilizarea (de 2 ori pe luna, din martie pana in septembrie, sau doar in perioada de vegetatie), iar lumina spatiului in care va fi gazduita va creste.

Gloxinia adora expunerile estice si vestice, dar le tolereaza si pe cele sudice, insa lumina trebuie filtrata.

Udarea trebuie facuta cu apa dedurizata la temperatura camerei, in asa fel incat solul sa fie parcurs in profunzime, nu numai la suprafata, si pastrat umezit. Daca solul va fi lasat sa se usuce mai mult de 2 cm, va fi afectata dezvoltarea fireasca a plantei.

Temperatura minima pe care o tolereaza este de 16 grade Celsius, iar cea maxima variaza in jur de 33 de grade Celsius. Diferenta de temperatura intre zi si noapte este bine sa fie de aproximativ 10 grade Celsius. Trebuie evitati curentii de aer, mai ales in perioada rece a anului.

Umiditatea trebuie pastrata ridicata, iar solul trebuie compus din turba, nisip, pamant de frunze si muschi de padure.

Inmultirea se face, in general, prin seminte plantate din octombrie pana in martie, dar mult mai simpla este cea prin bulbi. Ca membra a familiei Gesneriadelor, Gloxinia se inmulteste si prin frunze, dar dureaza aproximativ un an ca dintr-o frunza pusa la inradacinat sa evolueze bulbul care este baza plantei.

Atunci cand iti cumperi o Gloxinia, trebuie sa ai grija sa aiba un frunzis sanatos, de culoare inchisa sau uniforma, si multi boboci cu codite tari. Verifica subsuorile frunzelor, ca nu cumva acolo sa se fi asezat daunatori.
Nu iti cumpara plante bolnave, oricat de dragi ti-ar fi, pentru ca risti in acest fel sa le imbolnavesti si pe cele pe care le ai deja acasa. Daca totusi ti se intampla ceva de genul acesta, izoleaza planta bolnava si trateaz-o cu insecticidul potrivit, in functie de problema.

Gloxinia este una dintre plantele interesante, care nu solicita ingrijiri deosebite si care se adapteaza bine la conditiile de mediu din casele noastre. Sunt nenumarate varietati disponibile.
Trebuie retinut ca nu trebuie udata pe frunze, pentru ca ii apar pete maronii foarte inestetice. Pentru problemele cauzate de insecte, se folosesc insecticide, iar bobocii bolnavi se indeparteaza. Daca planta se vestejeste fara sa  poti explica de ce, atunci mai bine o indepartezi, pentru ca, foarte probabil, este vorba despre un virus.
Oricum ramine o floare spectaculoasa.

GLOXINIILE MELE:






BEGONIA

In functie de partea decorativa, aceste plante se impart in doua mari categorii : begonia de frunze si begonia de flori, iar in functie de forma radacinilor ele se pot categorisii in plante cu radacini rizomatoase(cu rizomi), cu radacini tuberculate(cu tuberculi) sau cu radacini fasciculate (fibroase).

BEGONIA DE FRUNZE  - sunt begonii cu vegetatie si inflorire (unele specii) pe durata intregului an.

Multitudinea de specii a acestei plante (cca 1000) este caracterizata printr-un specific comun – frunze carnoase pozitionate asimetric pe tulpina, forma si coloritul spectaculos al acestor frunze prezentandu-se intr-o varietatea foarte mare de forme si culori :

- ondulate acoperite cu perisori de culoare verde inchis, cu nervuri mari, maro, purpurii in forma de cruce ;
- palmate, verde lucios ;
- rotunde cu o spirala pe ele, colorata mai deschis–albicios ;
- ovale , mari lucioase verzi–aramii pe fata frunzei si rosietice pe dosul acesteia, cu marginea lobata si ondulata ;
- in forma de plaman cu o culoare verde-rosiatic ;
- peltate, lung petiolate, gofrate, cu varful ascutit, margine ondulata si cu mici dinti ;
- mici in forma frunzei de feriga sau a frunzei de artar.

Florile acestor plante sunt colorate in functie de specie in alb, roz, corai sau rosu, asezate in ciorchini sunt nesemificative ca valoare decorativa.

Vara, Begonia necesita amplasare intr-un spatiu luminos, ferita de razele soarelui (pentru ca le arde frunzele) si de curentii de aer, in medii cu temperatura ridicara 20-25 gr.C. si cu umiditatea atmosferica deasemenea ridicata( 85% ).

Este recomandata o udare moderata (la 2-3 zile) numai pe marginea ghiveciului, fara a se stropi frunzele cu apa (pamantul trebuie sa fie umed, nu imbibat, pentru ca nu suporta apa in exces, planta moare).

Substratul trebuie se fertilizat saptamanal in perioada de vegetatie maxima (martie – octombrie), iar pentru a asigura permanent umiditatea atmosferica de care are nevoie planta , zilnic, trebuie sa se pulverizeze apa pe frunze.

Iarna, planta intra in semirepaus, o parte din frunze uscandu-se. Begoniaprefera o temperatura la locurile de amplasare in jur de 15 grade C.Begonia se uda rar si cu putina apa in perioada de iarna.

Begonia prefera o orientare spre est, desi se poate adapta si la alte pozitionari. Primavara necesita tunderea tulpinilor pentru a avea un aspect compact , schimbarea la 2 ani a substratului si atunci cand este cazul transplantarea intr-un ghiveci mai mare cu un substratul dintr-un un amestec alcatuit din pamant de frunze, pamant de telina, mranita si nisip.

Anual la sfarsitul lunii februarie, inceputul lui martie, pentru a reda vigoarea si forma regulata, Begonia se aranjeaza prin taierea unor parti din ramuri.

Begonia se inmulteste primavara sau la inceput de toamna prin butasi de frunza sau prin frunze cu codite cat mai lungi puse direct in apa pana apar radacini si frunzulite, apoi se planteaza. Begonia se mai poate inmultii, atunci cand apar pui de noi plantute (la unele specii) prin separarea acestora si plantarea lor separat.


BEGONIA DE FLORI - sunt begonii cu bulbi, recunoscute pentru frumusetea florilor delicate care seamana foarte bine cu trandafiri miniaturali.

Begonia de flori necesita amplasare in conditii similare cu begoniile de frunze, dar preferand orientarea spre nord.

Iarna, begonia de flori se uda mai rar, deoarece planta intra in semi-repaus, sau se scot tuberculi din pamant si se pastreaza peste iarna intr-o cutie cu pamant si nisip la temperatura de cca. 10 grade C. In februarie – martie tuberculi se scot, se curata de radacinile uscate si se planteaza in ghivece.

La aparitia lastarilor se aseaza ghivecele la fereastra si se uda gradat din ce in ce mai mult odata cu cresterea frunzelor.

Begonia de flori se inmulteste prin bulbi, sau bucati de bulbi care sa aiba cel putin un mugure (acestia se planteaza cu partea concava in sus) sau prin lastari pusi in apa pana da radacina si frunzulite, cand se vor planta.

BEGONIILE MELE: